Cum iti poti pierde subscriberii

Având timp liber, m-am gândit să mai răsfoiesc blogosfera. Am citit articole, am comentat, share-uit, și așa mai departe. La un moment dat, am ajuns pe un blog, unde respectiva persoană a decis că ar fi minunat dacă ar pune un pop-up prin care să te oblige să-i dai un like pentru a vedea content-ul. Și mai e ceva… Nu e ca pop-up-urile de newsletter pe care le poți închide dând click oriunde în jurul acestuia.

Distinsul blogger a făcut obligatoriu acordarea unui like pentru a putea naviga pe blog. Unde mai pui că era și script nulled…

Exemplu de pop-up

Este cel mai stupid lucru pe care l-am văzut din partea unui blogger. Este deranjant, contra productiv și duce la alungarea abonaților posibili și existenți. Toți bloggerii fac eforturi pentru creșterea numărului de abonați și like-uri / follow-uri în social media, cu toate acestea există modalități bune și rele. Trebuie să ne încurajăm vizitatorii să se aboneze sau să dea like, nu să-i forțăm.

Ține minte, nu profita de cititori. Chiar și cei mai loiali vor da unsubscribe și nu-ți vor mai vizita blogul dacă îi enervezi prin a-i forța să îți mărească numărul de like-uri…

Rândul tău!

Ai mai întâlnit tehnici de genul la alți bloggeri?

Leave a Reply